Autor: JULES VERNE
Titlu: CONTELE DE CHANTELEINE
Gen: ROMAN
Colecția JULES VERNE
Pagini: 142
Dimensiuni: 17x23 cm
Editura: ACTAEON BOOKS
ISBN 978-606-95775-5-4
Preț: 22.00 Ron ➺                                  …⇅…

Când, în 1971, în Elveția, la Lausanne, a apărut — pentru prima dată în volum — un „nou” roman de Jules Verne, Le Comte de Chanteleine, lumea literară putea foarte bine să creadă că se afla în fața unei opere inedite. Dar și acolo, faptul de a fi fost publicat în același tom împreună cu Étonnante aventure de la mission Barsac, roman absolut apocrif, trebuie să fi aruncat o lumină îndoielnică asupra acestui text. Nici împrejurarea de a fi fost tipărit într-o serie de Opere (vol. XV), nu va fi avut darul de a favoriza această scriere, după cum se va vedea, urgisită, nedându-i-se o expunere adecvată. În realitate, acest roman istoric, fusese publicat în urmă cu nu mai puțin de una sută și șapte ani, în 1864, în trei numere consecutive — octombrie-decembrie — ale revistei Musée des familles, an în care apărea în librării, celebrul azi, Voyage au centre de la terre. Musée de familles fusese revista ce, cu încredere în steaua tânărului autor, îi publicase prozele de început, printre care și micul și promițătorul roman, Martin Paz. Opera s-ar părea că și-ar avea geneza în faptele unui personaj real, Pierre-Suzanne Lucas de La Championnière, unul dintre locotenenții lui Charrette (François-Athanase de Charrette de la Contrie, devotat regalității, participant la asediul palatului Tuileries și luptător în Armata Catolică și Regală în timpul bătăliilor din regiunea Vendée dintre anii 1793-1796). Dar intervin aici și circumstanțe biografice. Pe lângă faptul de a fi plasată acțiunea în regiunea Vandée, deci în Bretania natală, unchiul lui Verne, Prudent Allotte de la Fuyé, trebuie să-i fi povestit adesea despre acest erou local (sub titlul Mémoires sur la guerre de Vendée, memoriile lui La Championnière aveau să fie publicate în 1904), și se spune chiar că Jules i-ar fi întâlnit repetat pe copiii lui La Championnière, în cursul vizitelor pe care le făcea, adus de unchiul său, în castelul acestora de la Brains, lângă Nantes. La acea dată, Prudent era — din 1828 și până în 1837 — și el administratorul castelului La Guerche, și își primea acolo cu bucurie nepotul pe timpul lungilor vacanțe de vară. Jules, care fusese deja destinat (evident) de tatăl său uneri cariere juridice, scria însă poezii. Castelul era încărcat de istorie și văzuse multe tragedii, în special în vremea războaielor vendeene. Iar descrierea castelului Chanteleine — așa cum apare în roman — poate foarte bine fi cea a lui La Guerche, deși Le Plessis, proprietate chiar a lui de La Championnière, nu se afla departe: „Castelul — spune Jules Verne — datează doar de pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, dar era marcat de rugozitatea rustică pe care zidurile de granit o conferă edificiilor. Castelul dădea impresia că este masiv, impunător, la fel de indestructibil ca stâncile înșirare de-a lungul coastei. Și, totuși, nu avea turnuri, nici metereze, nici intrare prin spate, nici o cutie pentru santinelă atârnată ca un cuib de vulturi pe la colțurile zidurilor și nu dădea ideea unei fortărețe.” Data exactă a redactării textului rămâne încă un mister, dar anumite trăsături exterioare, de stil și de organizare a materiei, ca și interioare, legate de credințele politice și religioase ale tânărului Jules, ne îndreptățesc să bănuim o dată anterioară celei oferite de diferiți comentatori și biografi. În privința formei, romanul, ca întindere, este un pas înainte față de mai scurtele Martin Paz și Un hivernage dans les glases, care fiecare numără doar câte zece capitole, dar este substanțial mai scurt decât Cinq semaines en ballon sau Voyage au centre de la terre. Organizarea materialului epic într-un număr de 16 capitole va deveni un standard în viitor pentru autor. Dar mai importante sunt indiciile interne, legate de credințele politice și religioase. Acestea sunt foarte apropiate de cele care colorează Martin Paz. Devoțiunea catolică a autorului, foarte influențat la această dată de mediul familial, în special de tatăl său Pierre, apare aproape excesivă. Iar atitudinea sa ostilă Revoluției, deși fără patimă, care străbate întregul roman, și care l-a făcut pe editorul Jules Hertzel să se opună integrării lui în seria „Călătoriilor extraordinare”, va fi mult atenuată în chiar deceniul în care scrierea apare, un argument în plus să deducem că era redactat înainte. Mai e posibil și ca, în anul apariției, 1864, în Musée de familles, să fi fost chiar remaniat. La data la care Jules Verne ajunge la Paris și se înscrie la Facultatea de Drept, forțele regaliste se înfruntă tacit cu cele republicane. Jules Michelet a început publicarea marii sale Histoire de la Révolution française, care va atrage după sine suspendarea cursului său de la Collège de France. Apoi, înfruntarea se va radicaliza și, între 22 și 24 februarie are loc insurecția pariziană în urma căreia Ludovic-Filip este silit să abdice. Se va forma un guvern provizoriu, avându-i printre membri pe François Arago, matematician, Louis Blanc. istoric socialist, Alexandre-Auguste Ledru-Rollin, avocat și Alphonse de Lamartine, reprezentant de seamă al poeziei romantice — guvern pe care, în limbajul de astăzi, l-am putea numi „de tehnocrați”, iar acesta din urmă, la 25 februarie, proclamă cea de-a doua Republică franceză. Vor urma câteva luni de euforie și confuzii, adică de libertate, și fără masacrele din vremea Terorii. Dar a doua republică nu va dura nici cât să se veștjească florile pe mormântul „monarhiei din iulie” și, la 2 decembrie 1951, Ludovic-Napoleon va da o lovitură de stat și un Victor Hugo va fi trimis în exil, iar un Alexandre Dumas sau un Edgar Quinet se vor grăbi să se autoexileze. Aceleași tendințe își vor revendica drepturile cu aceeași justificare. Léon Foucault va demonstra, ca un alt Galilei, mișcarea de rotație a pământului, slujindu-se de un pendul ce va deveni de faimă mondenă; Auguste Comte va întemeia „pozitivismul”. Iar Barbey d’Aurevilly va tipări romane saturate de doctrina catolică. Acestei stări de spirit generale aparține și romanul lui Verne, Le comte de Chanterleine. Am mai putea adăuga și argumente de ordin literar. Tocmai a murit Balzac, al cărui roman, Les chouans, cronică a războaielor vendeene, a însemnat o reușită care l-a înscris de la sine în ciclul „La comédie humaine”! Iar Alexandre Dumas, după ce reînviase mare parte din istoria Franței sub zodia romanului, ajunsese — poate doar o coincidență — la epocile revoluției și a lui Napoleon: Joseph Balsamo, Le Collier de la Reine, Ange Pitou și La Comtese de Charny (Le Chevalier de Maison-Rouge stând oarecum în afara seriei), pe de o parte, și Les Compagnons de Jehu și Les Blancs et les Bleus, pe de alta. (Le Chevalier de Sainte-Hermine, romanul care încheia trilogia napoleoniană, și la care Dumas lucra atunci când a murit, în 1870, avea să rămână îngropat în ziarul care-l serializa pentru o sută și trezeci și cinci de ani!) Romanul e construit, evident, după formula lui Dumas, care spunea că pentru el istoria e doar cuiul de care el agață tabloul faptelor romanești. Nu ajunge însă la spiritul unic al acelui titan, ca să nu mai vorbim de volumul monstruos al cronicilor lui. Acțiunea romanului se defășoară între 14 martie 1793 și 27 iulie 1894, sau 9 Thérmidor, după noua denumire impusă calendarului de către revuluționari. Contele de Chanteleine și-a părăsit castelul strămoșilor ca să lupte, sub stindardul Armatei Regale și Catolice, împotriva guvernului revoluționar. În urma sa, soția îi este omorâtă și fiica arestată, prin mijlocirea unui anume Karval, om al locului, dar care fusese alungat de pe domeniu pentru furt. Reîntors, împreună cu un credincios al său, Kernan, află că și fiica sa fusese ghilotinată. Mergând la cimitir, în taină, pe timp de noapte, întâlnește însă acolo pe tânărul cavaler Henry de Trégolan, venit să-și plângă sora ucisă în împrejurări similare. Trégolan îi destăinuie contelui că, de fapt, fiica acestuia fusese salvată (lovitură de teatru), printr-o confuzie cu sora sa. Contele, Trégolan și Kernan se vor adăposti într-un sat pescăresc, sub anonimat, unde legătura dintre domnișoara Chanterleine și tânărul ei salvator va duce la căsătorie. Evenimentul se va celebra într-o grotă, faimoasă în ținut, Morgat, departe de spionii lui Karval. Refugiații sunt totuși trădați, și contele arestat. Kernan reușește să răzbune familia contelui omorându-l pe Karval și e hotărât să-și dea chiar viața ca să-l elibereze pe Chanteleine. În momentul în care acesta urca scările eșafodului, telegraful transmite știrea că la Paris Robespiere a fost executat pe eșafod și așa-ziza epocă a Terorii s-a încheiat. Tinerii se vor căsători, iar Chanteleine, care între timp a îmbrăcat haina monahală, va renunța la prerogativele sale ca să aducă alinare sufletească vandeenilor. Romanul, ce poate fi caracterizat drept de „capă și spadă”, este scris cu patos, și înfțișază situații dintre cele mai dramatice, din recuzita romantică, firește. Se deosebește de lucrările unor Balzac, Dumas sau Hugo, printr-o atitudine reținută, printr-o anumită răceală ce provine din grija pentru amănuntul istoric autentic. Pentru criticul avizat, e un fapt că autorul lui L’Île mistérieuse avea o doză serioasă de mizantropie, care scapă de obicei cititorului obișnuit. Exactitatea clinică cu care sunt descrise reacțiunile gloatei, înnebunite la vederea sângelui ce țâșnește în urma orgiei de execuții (copiii chiar erau instruiți în mânuirea ghilotinei de către revoluționari), dă un aer sumbru povestirii. Apoi, înflăcărarea religioasă a contelui de Chanterleine, aproape de fanatism, dau un aer sentențios vorbelor și acțiunilor sale, puțin potrivit cu sclipirile de spirit ale eroilor lui Dumas, de pildă. Curios fapt, romanul nu e acuzator, e doar precis, și deci grav. S-ar mai putea spune, lucru caracteristic când e vorba de Jules Verne, că, deși roman istoric, autorul introduce pentru prima oară, nu neapărat cerut de modalitatea scrierii, două alemente ce vor apărea aproape obsedant în creația sa: o insulă și o grotă! În ultimele decenii Le chevalier du Chanteleine s-a bucurat de atenția traducătorilor din mai multe țări — fiind tălmăcit în lumea anglo-saxonă (Anglia, America), în Germania, Italia, Spania, Țările nordice și chiar mai aproape de noi. Era timpul ca și în cultura română, care fără să fie de mare duratyă, este adâncă în substanță, și unde Jules Verne ocupă un loc special în stima cititorilor, această scriere meritorie să apară.

Autor: JULES VERNE
Titlu: VAPORUL MISTERIOS
Gen: CĂLĂTORII/RĂZBOIUL CIVIL AMERICAN
Pagini: 112
Dimensiuni: 20x13 cm
Editura: ACTAEON BOOKS
ISBN 978-606-94705-4-1
Preț: 15.00 Ron ➺                                  …⇅…

Într-o nouă serie a Călătoriilor Extraordinare ale lui Jules Verne, Editura Actaeon Books vrea să reinventeze în România pe acest autor care, de mult, în Franța și în culturile anglo-saxone, a fost revendicat de marea literatură (evident, fără a fi sustras tineretului, care va căuta mereu aventura). Micul roman Les forceurs de blocus (Vaporul misterios), subintitulat Études de mœurs contemporaines, având ca subiect o întâmplare din Războiul de Secesiune american, la retipărirea lui în Scoția a devenit instant un best seller... Deşi nu se cunoaşte data redactării romanului, el trebuie să fi fost scris chiar în anii Războiului Civil American. Cum în cursul verii anului următor Jules va fi foarte ocupat cu un alt proiect, micul roman cu subiect nord-american, va avea să mai aştepte publicarea. Noul proiect este un roman de călătorie în Africa, pe care Jules Verne îl numeşte Voyage en l’air — căci această tribulaţie africană va fi imaginată ca desfăşurându-se cu ajutorul unui mijloc de locomoţie dintre cele mai neortodoxe… un balon! În octombrie 1862 Jules Verne îl cunoaşte pe Jules Hetzel, editor parizian care are printre clienţii săi cele mai mari nume ale literaturii franceze ale timpului: Alphonse de Lamartine, Victor Hugo, Honoré de Balzac, Alexandre Dumas, George Sand, Hector Malot, Émile Zola etc. Şi, cum un lucru conduce către altul, lui Hetzel îndrăzneşte obscurul dramaturg să-i propună romanul Voyage en l’air spre publicare. După o serioasă revizuire, cerută de Hetzel, romanul, redenumit Cinq semaines en ballon, este acceptat şi, la 23 octombrie, Jules semnează un prim contract cu Hetzel. Apariţia acestuia va însemna un fulgerător succes şi autorul necunoscut, care a împlinit treizeci şi patru de ani, va deveni peste noapte o celebritate. Un asemenea succes nu poate fi lăsat să se „răcească” şi Hetzel îi propune imediat să continue să scrie în această manieră, el fiind gata să-l facă bogat. Şi Jules nu pierde nici el timpul şi răspunde cererii editorului său cu câteva proiecte care se vor materializa în scurt timp şi se vor numi Voyage au centre de la terre, Aventures du capitaine Hatteras, De la Terre à la Lune sau Les Enfants du capitaine Grant. În anul 1865 Războiul Civil American ia sfârşit cu victoria Uniunii. Atmosfera politică de pe Continent, şi din Franţa, se mai linişteşte, iar Jules Verne vrea să-şi vadă romanul tipărit. Dar se pare că Hetzel, care i-a mai refuzat câteva texte, considerând precedentele bestsellers-uri, care au făcut deja din autorul lor un creator de mituri, nu găseşte nici micul roman Les Forceurs de blocus, demn de marea Magasin d'Éducation et de récréation. Va fi Musée des familles, revistă ilustrată ce-i publicase prozele de început, cea care serializează lucrarea în anul 1865. Dacă acredităm clasamentul din Index Translationum, cu nu mai puțin 4833 traduceri în 148 de limbi, Jules Verne deține locul al doilea în rândul celor mai traduși autori, devansat doar de către Agatha Christie. În 2011, scriitorul era de asemenea autorul de limbă franceză cel mai tradus din lume și cel mai tradus romancier. În limba română cea mai fidelă traducere a cărții îi aparține lui George B. Rareș și datează din anul 1924. Această versiune, precum și ilustrația originală, din 1865 a cărții, am adaptat-o în ediția noastră, la Actaeon Books, operând fine modificări de ordin lingvistic și ortografic. Totodată am optat pentru titlul fericit găsit de către acesta, Vaporul misterios, în detrimentul variantelor care au ales varianta încetățenită, Spărgătorii blocadei. În 2008 a apărut cartea audio Les Forceurs de Blocus în cadrul ediției Des Oreilles Pour Lire, ceea ce reflectă interesul și actualitatea romanului catalogat multă vreme de către critica literară drept ,,o nuvelă mai lungă”. Pentru interpretarea sa, comediantul Charles Reale a căpătat cu distincția Coup de Cœur oferită de către academia Charles Cros.