Editura ACTAEON BOOKS, prin colecțiile sale, își propune să tipărească într-un mod imaginativ, modern, texte care, printr-o abordare rutinieră, au devenit ca și ”îngropate” pentru conștiința publică. De asemenea, dorește să aducă în fața cititorului opere de semnificație specială, îndealung ignorate, dar care devin astăzi, odată cu transformările pe care lumea modernă le impune spiritului public, mai mult decât relevante.

citeste/read …⇅…

To talk about the genesis of the three biographies that have been the subject of my concerns for about two decades, I must first make certain intellectual confessions which may be controversial. So... I could not give an exact date when I understood that literature had died: It was sometime after the figure in the calendar had passed in the year 2000. Of course, many people still write poetry, prose, or theater and will not agree with the above statement at all. But that is the subject of another discussion. For a man who grew up in the cult of literature—and that means seeing the world and describing it through a temperament, as Emilé Zola put it if I'm not mistaken—this revelation was neither more nor less than the end of the world; of the world as mankind had known it until now. It was an intellectual Armageddon. What will the world look like after this catastrophic cessation of the way it has been trained up until now; of a catastrophic cessation of communication between people through this instrument which was literature—a product of the alliance of thought and expression through language—one can only speculate. But that's again another discussion. I cannot say that I knew that literature was dead; I was just feeling it. I had written two plays and a novel in my early youth and had carried them with me across the Ocean like precious scents. They were, of course, just what they were: crooked and incomplete products, perhaps, but they were part of me and in time I managed to print them—a sign of human frailty. But at that moment I saw the history and culture under which we had lived for more than two thousand years differently. Having no future, only past! And because the cultural past must be protected and, as far as I'm concerned because I had the disease of writing, I chose to contribute, with my means, to save some cultural territories from oblivion. It was then that I understood that if, as they say, humans (and I mean the individual, not the species) is at the center of everything that exists, then, culturally speaking, the biographical genre should be at the center of the edifice of writing. This new opening widened my intellectual scope. I had crossed the threshold from fiction to nonfiction. From now on everything seemed possible, the life of an individual being that mandatory crossing point for the whole society, for the whole world. Cultural perspectives were becoming inexhaustible, infinite. I now had a sense of freedom: I no longer felt like I was at the center of the writing activity. And as I considered myself one of the few, let's say chosen, who had seen ideas, I decided to step on the Romanian territory of this high geography. It is how the three biographies were born over time and with a lot of work: The Impaler. A biography of Vlad III Dracula; Brancusi. A Legendary Life and Camil Petrescu in his time. The biography of an idea. Here I would like to make a digression. Several of my acquaintances live with the conviction that, since I lived so many bitter years in America, I chose the first two subjects of my investigations because they had editorial potential outside of Romania. Nothing more wrong! Vlad III, Brancusi, and Camil Petrescu were among those rare Romanians (and people in general) who saw ideas. In the case of Brancusi, who created in the matter (marble, metal, wood) different ideas of the beings or objects that surround us, or of Camil Petrescu, the author of the Doctrine of Substance, The Game of Feeries and the poem "Ideea," there is no need for much arguing. But The Impaler? Well, maybe none of those mentioned before saw the world more geometrically than he did. If in Antiquity there was a Procrustes who shortened or lengthened people according to the measure of his Bed, The Impaler, using his legendary "stake," also pursue hallucinatingly the idea of perfecting humanity. Of course, the Romanian one in his case. Let's not avoid the fact that he impaled many more Romanians than Turks, Hungarians, or Germans! About the relationship between the absolute spirit of Vlad III and the Romanians, I explained in the preface of the book: "Vlad III was undoubtedly a man of genius, but an "absolute" man, a man of geometric solutions and in this light he joins radical figures of history, being one of those who decided to discipline nature. However, taking an attitude towards the "Romanian problems," which from a historical perspective proved to be the same as always, he highlighted them, like no one else in his era. In other words, he "shepherded" his compatriots. And the Romanians understood this." And in the afterword of the book I briefly touched on the relationship between his European fame and this absolute spirit, so rare and so misunderstood (for this very reason). "It can rightly be said about Vlad III that, through his cruelty, he "scared the West"—and not only that. Michael Beheim, his contemporary, began his poem dedicated to him as follows: "Among all the madmen and all/ the tyrants I have heard of/ on this earth/ and under the wide sky,/ since the world was a world,/ there was none crueler." There, Vlad III's inclination towards cruelty will be associated to this day with the "gothic stories," those foggy fantasies, which betrayed the psychic clarity, the drive towards the Absolute which, at least in their beginnings, formed the basis of the extraordinary punishments applied by his contemporaries. However, the Romanians, who until now have not found the solutions to get out of the state of backwardness, which has become chronic, forgave his cruelty a long time ago. And they projected in his person their obsession with the "descent" of a legendary social surgeon who would extirpate the atavistic evil from their being—hence the continuous invocation, by poets and delicate spirits, of "The Impaler." As I did not feel called to explore the paths to the Absolute walked by Plato, by Shakespeare disguised as Hamlet, by Molière disguised as Alceste the Misanthrope, nor to find myself under the Scandinavian mists in the footsteps of Ibsen, I chose from "ours." They are by no means lower than those named before or, who knows... Because let us be clear: the one born to wander the harsh and cold planes of the Absolute knows no limitations of any kind. In his turn the reader who is born to understand these matters will simply understand them. For him, the connection between the three personalities who were active in such different areas should not be argued. For the others, any argument, no matter how specialized (as Camil Petrescu does in "Addendum to Spurious Treatise for the use of Playwrights" published at the end of the third volume of the "legendary" edition of his Plays published by the Royal Foundation for Literature and Art in 1946-1947), is useless.
Alexandru Buican

citeste/read …⇅…

     Ca să vorbesc de geneza celor trei biografii care au făcut obiectul preocupărilor mele timp de cam două decenii trebuie să fac mai întâi anume mărturisiri de ordin intelectual, care se poate să fie controversate. Deci...
     N-aș putea să dau o dată exactă momentului în care am înțeles că literatura murise. Era cândva după ce cifra calendarului trecuse de anul 2000.
     Desigur că mulți oameni scriu în continuare versuri, proză sau teatru și ei nu vor fi deloc de acord cu aserțiunea de mai sus. Dar asta face obiectul unei altfel de discuții.
     Pentru un om care a crescut în cultul literaturii — și asta înseamnă a vedea lumea și a o descrie printr-un temperament, cum spunea Emilé Zola dacă nu mă înșel — această revelație era, nici mai mult nici mai puțin, decât un sfârșit de lume; de lume așa cum o cunoscuse omenirea până acum.
     Era un Armaghedon intelectual.
     Cum va arăta lumea după această încetare catastrofală a modului în care ea s-a instruit până acum; de încetare catastrofală a comunicării dintre oameni prin acest instrument care a fost literatura — produs al alianței dintre gândire și exprimare prin limbă —, nu se poate decât specula. Dar asta e din nou o altă discuție.
     Nu pot spune că știam că literatura murise; simțeam doar.
     Scrisesem în prima mea tinerețe două piese de teatru și un roman și le purtasem cu mine peste Ocean ca pe niște odoare de mare preț. Erau, desigur, doar ceea ce erau: probabil niște produse strâmbe și incomplete, dar erau parte din mine, peste timp aveam să le tipăresc — semn de slăbiciune omenească.
     Dar atunci am văzut istoria și cultura sub zodia căreia noi trăisem de mai bine de două mii de ani, în alt fel. Fără viitor, numai cu trecut! Și pentru că trecutul cultural trebuie protejat și, în ceea ce mă privește, pentru că aveam morbul scrisului, am ales să contribui și eu, cu mijloacele mele, să salvez de la uitare câteva teritorii culturale.
     Tot atunci am înțeles că dacă, așa cum se spune, omul (și mă refer la individ, nu la specie) este în centrul a tot ce există, cultural vorbind, genul biografic ar trebui să fie în centrul edificiului scrisului. Această nouă deschidere mi-a lărgit aria de acțiune intelectuală. Trecusem pragul de la fiction la nonfiction. De acum totul părea posibil, viața unui individ fiind acel punct de trecere obligatoriu pentru întreaga societate, pentru întreaga lume. Perspectivele culturale deveneau inepuizabile, infinite.
     Aveam acum un sentiment de libertate: nu mă mai simțeam un eu în centrul activității scrisului.
     Și cum mă consideram dintre cei puțini, aleși să le spunem, care văzuseră idei, am decis să pășesc pe teritoriul românesc al acestei geografii înalte. Așa s-au născut în timp, și cu foarte multă muncă, cele trei biografii: Țepeș. O biografie a lui Vlad III Dracula; Brancusi. O Biografie și Camil Petrescu în vremea lui. Biografia unei idei.
     Aici aș vrea să fac o digresiune. Câțiva dintre cunoscuții mei trăiesc cu convingerea că, deoarece am trăit atâta amar de ani în America, am ales primele două subiecte ale investigațiilor mele pentru că purtau un potențial editorial în afara României. Nimic mai eronat!
     Vlad III, Brâncuși și Camil Petrescu au fost dintre acei români (și oameni în general) rari care au văzut idei. În cazul lui Brâncuși cel care a creat în materie (marmură, metal, lemn) diferite idei ale ființelor sau obiectelor care ne înconjoară, sau al lui Camil Petrescu, autorul Doctrinei substanței, al Jocului Ielelor și al poemului „Ideea”, nu e nevoie de prea multă argumenatare. Dar Țepeș?
     Ei, bine, poate că nici unul din cei menționați înainte n-a văzut lumea mai geometric decât el. Dacă în Antichitate a existat un Procust care îi scurta sau îi lungea pe oameni după măsura Patului lui, Țepeș, folosind legendara lui „țeapă”, a umblat și el halucinant după ideea de a perfecționa umanitatea. Desigur pe cea românească în cazul său. Căci să nu ocolim faptul că el a tras în țeapă muuuuult mai mulți români decât turci, unguri sau germani!
     Despre relația dintre spiritul absolut al lui Vlad III și români, am dat o explicație în prefața cărții: „Vlad III a fost, fără îndoială, un om de geniu, dar un om «absolut», un om al soluţiilor geometrice şi în această lumină se alătură figurilor radicale ale istoriei, fiind şi el unul dintre cei care au hotărât să disciplineze natura. Luând însă atitudine faţă de «problemele româneşti», care în perspectivă istorică se dovedesc a fi cele dintotdeauna, el le-a pus în evidenţă, ca nimeni altul în epoca sa. Cu alte cuvinte, el «i-a păscut» pe conaţionalii săi. Şi românii au înţeles asta.”
     Iar în postfața cărții am atins succint relația dintre faima sa europeană și acest spirit absolut, atât de rar și atât de neînțeles (tocmai din acest motiv). „Despre Vlad III se poate spune, pe bună dreptate, că, prin cruzimea sa, a «speriat Occidentul» — şi nu numai. Michael Beheim, contemporanul său, îşi începea astfel poemul pe care i-l dedicase: «Dintre toţi turbaţii şi toţi/ tiranii de care am auzit eu/ pe acest pământ/ şi sub cerul larg,/ de când e lumea lume,/ n-a fost vreunul mai crunt.» Acolo, aplecarea spre cruzime a lui Vlad III va fi asociată până în zilele noastre cu «povestirile gotice», acele fantezii ceţoase, care au trădat clarităţile psihice, pornirea către Absolut ce, măcar la începuturilor lor, au făcut temeiul nemaipomenitelor pedepse aplicate de el contemporanilor.
     Românii însă, care nici până acum n-au găsit soluţiile de ieşire din starea de înapoiere, devenită cronică, i-au iertat de mult cruzimea. Şi şi-au proiectat în persoana lui obsesia cu «coborârea» unui legendar chirurg social care să extirpeze răul atavic din fiinţa lor — de unde o continuă invocare, de către poeţi şi spiritele delicate, a lui «Ţepeş»”.
     Cum nu mă simțeam chemat să explorez căile spre Absolut bătute de Platon, de Shakespeare deghizat în Hamlet, de Molière degizat în Alceste cel Mizantrop și nici să mă aflu sub cețurile scandinave pe urmele lui Ibsen, am ales dintre „ai noștri”. Aceștia, cu nimic mai prejos decât cei numiți mai înainte sau cine știe...
     Căci, să fim lămuriți: cel născut să se rătăcească pe întinsurile aspre și reci ale Absolutului nu cunoaște limitări de nici un fel.
     Cine e născut să înțeleagă aceste chestiuni, le va înțelege. Pentru el legătura dintre cele trei personalități care au activat în zone atât de diferite, nu trebuie argumentată. Pentru ceilalți, orice argumenare, oricât de specializată (așa cum o face dealtfel Camil Petrescu în „Addenda la Falsul tratat...” publicată la sfârșitul celui de-al treilea volum din ediția „legendară” de Teatru apărută la Fundația Regală Pentru Literatură și Artă în 1946-1947), e inutilă.
     Alexandru Buican


   Scrie-ne un mesaj şi în cel mai scurt timp veţi fi contactat(a) de către unul dintre operatorii noştri.


Nr. Reg. Com.: J24/113/26.01.2019

CUI 35499443

MM, Baia Mare, RO

Strada: Lupului 34/42

Cod poștal: 430383

Telefon: 0755914992

Email: actaeonbooks@gmail.com

Suport clienți:

Luni – vineri

Orele: 09:00-17:00